Potrivit unui fost director de inginerie al Google, oamenii vor putea ajunge la nemurire cu ajutorul nanoboților, care vor fi capabili să repare celulele și țesuturile umane ce se deteriorează pe măsură ce organismul îmbătrânește.
Inventatorul american a discutat despre genetică, nanotehnologie și robotică într-un video pe YouTube. Acesta a explicat că în 2030, nanoboții ar putea să inverseze procesul de îmbătrânire și să ne protejeze de boli precum cancerul.
Inginerul american este cunoscut pentru faptul că 86% din cele 147 de predicții pe care le-a făcut până acum au fost corecte, printre acestea numărându-se și prezicerea din 1990 că cel mai bun jucător de șah din lume va fi învins de un computer până în anul 2000, lucru care s-a întâmplat în 1997 când sistemul Deep Blue l-a învins pe Gary Kasparov.