Twitter ar putea fi scos la vânzare: Google și Salesforce interesate de preluarea companiei

Twitter ar putea fi scos la vânzare: Google și Salesforce interesate de preluarea companiei

Twitter Inc a iniţiat o serie de negocieri cu mai multe companii de tehnologie pentru a explora posibilitatea vânzării companiei, a declarat o persoană din interior vineri, firma de social media luptându-se cu cea mai lentă creştere a veniturilor de la momentul listării sale la bursă, în 2013, scrie zf.ro.

În timp ce Twitter se lovește de o stagnare a creșterii financiare, alte servicii de social media precum Instagram sau Snapchat, servicii aparținând de Facebook, se află în plină expansiune de dezvoltare a noi modalități de a genera profit.

CNBC a dezvăluit, vineri, citând surse anonime, că Twitter poartă negocieri cu companii precum Google, ce aparţine Alphabet, şi Salesforce.com, şi ar putea primi curând oferte din partea licitatorilor.

Compania Twitter a devenit o preocupare constantă a speculaţiilor că ar putea fi vândută în contextul unor venituri dezamăgitoare. În cele mai recente declaraţii de venituri trimestriale, veniturile Twitter au ratat estimările de pe Wall Street, iar prognoza veniturilor pentru trimestrul curent – între 590 milioane şi 610 milioane dolari – a fost mult sub media estimată de analiştii economici, de 678,18 milioane de dolari.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
00:19 - Adriana Bahmuțeanu, ținta cuvintelor dure, venite din partea fiului ei cel mare. „Ești o rușine”
00:05 - Ciucă: Am pierdut politic pentru că am făcut coaliţie cu PSD. Important e să recunoşti când greșești. Unii colegi s-au opus atunci și au avut dreptate (VIDEO)
23:49 - Bode, banc cu PSD: „Cum deosebești la garderobă haina unui PSD-ist de celelalte?” (VIDEO)
23:42 - Doi medici de la un spital din Iași, bănuiți că ar consuma droguri în timpul gărzilor. Ambii sunt vizați într-o anchetă DIICOT
23:15 - Parlamentul a votat un proiect de lege care scutește de impozit câștigurile din cryptomonede. Biriș: „Probabil sunt destul de mulți care și-au luat șpăguțele prin bitcoin” (VIDEO)
22:58 - Vânzarea a peste 1000 de produse alimentare a fost oprită temporar de ANPC. Ce nereguli au sesizat comisarii
22:36 - Profesorul de economie Cristian Păun: Când politicienii îți spun ”stai liniștit în banca ta”, tre’ să sari ca ars. Discursul lor se va schimba radical după alegeri. Românii să fie cumpătați, că vin vremuri grele (VIDEO)
22:31 - Ce rețete neobișnuite a pregătit Meghan Markle cu ocazia Zilei Recunoștinței. „Vei fi regele sau regina burților fericire”
22:11 - Nicușor Dan, întrebat cu cine va vota la prezidențiale: „O să votez cu unul dintre ei” / „În momentul de față, îl avem sigur pe Marcel Ciolacu în turul 2” (VIDEO)
21:48 - Nicușor Dan: Referendumul nu va duce la desființarea sectoarelor. E o reechilibrare de putere între PMB și primăriile de sector / Bucureștiul anual acumulează deficit de dezvoltare pentru că nu pune bani în proiecte mari (VIDEO)