O terapie care se bazează pe reorientarea sistemului imunitar al organismului în lupta cu cancerul a reușit să aducă aproximativ 90% dintre pacienții pe care a fost testată în remisie, informează mirror.co.uk.
Terapia funcționează prin colectarea globulelor albe de la pacienți cu leucemie, modificarea lor în laborator și reintroducerea acestora în pacienți. Conform experților, proba a fost incredibilă, dar rămâne încă „un mic pas” de făcut.
Cercetătorul principal este profesorul Stanley Riddell, de la Centrul de Cercetare a cancerului Fred Hutchinson din Seattle. Acesta a precizat că toate celelalte tratamente au eșuat la pacienții respectivi, acestora din urmă rămânându-le doar 2-5 luni de viață.
„În esenţă, această tehnică reprogramează genetic celulele-T să caute, să recunoască şi să distrugă celulele tumorale ale pacientului. Pacienţii erau, cu adevărat, la capătul liniei în ceea ce priveşte opţiunile de tratament şi totuşi o singură doză din această terapie pune mai mult de 90 la sută dintre aceşti pacienţi în remisie completă, în care nu se poate detecta niciuna dintre aceste celule leucemice”, a explicat Riddell.
#DIRECT_ONE_q1yslm#
Dintre pacienții testați, șapte au dezvoltat sindromul de eliberare de citokine atât de grav încât au fost băgați la terapie intensivă, iar alți doi au murit din cauza unui răspuns imun extrem.
Chiar dacă aceste cote pot fi acceptabile, efectele secundare sunt mult mai mari decât la tratamentele convenționale precum chimioterapia și radioterapia atunci când e vorba de cancer terminal.
„În timp ce domeniul a fost incredibil de interesant, acesta este un pas mic făcut înainte. Noi am lucrat ceva timp, folosind acest tip de tehnologie, ingineria genetică a celulor. Şi acum avem certitudinea că există şanse reale în ce priveşte acest tip de cancer al sângelui”, a declarat doctorul Alan Worsley de la Centrul de Cercetare a Cancerului din Marea Britanie.
„Adevărata provocare acum este cum putem face acelaşi lucru pentru alte tipuri de cancer, cum putem face să funcţioneze pentru ceea ce este cunoscut sub numele de cancer solid sau cancerele din ţesuturi?”, a a concluzionat Worsley.