Telegram lansează prima variantă de abonament plătit pentru utilizatori. Ce funcții suplimentare oferă aplicația
Aşa cum anunţa în urmă cu câteva săptămâni, Telegram a lansat un abonament care oferă funcţii suplimentare, promiţând că acesta nu va avea un impact negativ asupra funcţionalităţii oferite celorlalţi utilizatori.
Pentru 5 dolari pe lună, abonaţii vor putea trimite fişiere de până la 4GB, în loc de 2GB, cât au voie restul utilizatorilor şi cât era limita generală până acum.
Telegram lansează primul abonament
Telegram Premium oferă upload pentru fişiere mai mari, download-uri mai rapide şi alte funcţii suplimentare pentru un abonament lunar de 5 dolari pe lună.
Abonamentul Premium va aduce şi alte beneficii, principiul fiind dublarea capacităţilor oferite pentru ceilalţi utilizatori. Abonaţii vor putea urmării până la 1.000 de canale (în loc de 500 cât au voie restul utilizatorilor), pot crea până la 20 de link-uri publice cu t.me (în loc de 10), pot salva până la 400 de GIF-uri ca favorite (în loc de 200) etc.
Totodată, acelaşi abonament va oferi şi download-uri mai rapide pentru plătitori, însă Telegram nu a oferit detalii în acest sens, astfel că nu se ştie exact ce viteze vor avea abonaţii şi care este diferenţa faţă de viteza normală, potrivit news.ro.
Abonaţii nu vor mai vedea mesajele sponsorizate ce apar în canalele publice de discuţii şi pot schimba pictograma aplicaţiei, iar cu ocazia lansării abonamentului Premium, Telegram a transmis că se bucură în prezent de 700 de milioane de utilizatori care folosesc serviciul cel puţin o dată pe lună.
Prima variantă de abonament plătit pentru utilizatori Telegram
Aplicația de mesagerie Telegram va lansa luna aceasta un plan de abonament pentru utilizatorii săi, a transmis fondatorul Pavel Durov.
„Singura modalitate de a le permite celor mai pretențioși fani ai noștri să primească mai mult, păstrând în același timp funcțiile noastre existente gratuite, este să facem din aceste limite ridicate o opțiune plătită”, a declarat acesta.
Aplicația, împreună cu instrumentul de mesagerie Signal, a înregistrat o creștere a numărului de utilizatori ca urmare a preocupărilor legate de confidențialitate cu rivalul WhatsApp, deținut de Meta Platforms, informează money.ro.
Telegram are 500 de milioane de utilizatori activi lunar și este una dintre cele mai descărcate 10 aplicații din lume.