IT&C
Telefoanele inteligente vor avea ecrane capabile să se repare singure, cu ajutorul unui nou material creat de chimiştii de la Universitatea din Bristol.
Totul cu ajutorul unui material bazat pe un amestec de chemicale, dezvoltat iniţial pentru aripile avioanelor, potrivit Capital.
Parbrizele, cadrele de bicicletă şi chiar turbinele eoliene vor putea beneficia de acest material revoluţionar.
Materialul, sub formă de lichid, este format din milioane de sfere microscopice, iar în momentul în care apare o crăpătură, va acoperi zona şi se va întări precum un lipici.