Studiu: Cei care descarcă fișiere cu BitTorrent sunt monitorizați. Datele adunate ar putea fi folosite împotriva lor

Studiu: Cei care descarcă fișiere cu BitTorrent sunt monitorizați. Datele adunate ar putea fi folosite împotriva lor
Foto: Newscientist.com

Oricine utilizează serviciul de file-sharing BitTorrent pentru a-și descărca filme sau muzică este, foarte probabil, monitorizat, se arată într-un studiu al cercetătorilor britanici, citați de BBC.

Astfel, potrivit unui studiu al Universității Birmingham, un utilizator care descarcă un conținut media de ultimă oră poate fi monitorizat de o firmă specializată în acest sens după doar trei ore de la logare. Echipa care a efectuat cercetarea a declarat că este surprinsă de amploarea monitorizărilor. Proprietarii drepturilor de autor asupra operelor descărcate pot utiliza aceste date pentru a-i aduce în fața justiției pe cei care descarcă ilegal fișierele în cauză.

BitTorrent este un program prin care pot fi descărcate fișiere de la mai mulți utilizatori simultan.

Studiul s-a întins pe parcursul a trei ani și a fost condus de o echipă de cercetători care au dezvoltat un software similar programului BitTorrent. Ei au folosit acest program pentru a înregistra toate adresele care s-au conectat la el și au observat că o mulțime de firme de monitorizare online au făcut acest lucru.

Potrivit informațiilor dezvăluite de acest studiu, firmele de monitorizare nu fac deosebiri între cei care au descărcat multe fișiere de-a lungul timpului și cei care ”sunt noi în domeniu”.

”Nu trebuie să fii o persoană care descarcă în masă. Persoanele care descarcă un singur film vor fi de asemenea monitorizate. Dacă acest conținut se află între primele 100 ca popularitate, atunci este monitorizat în câteva ore. Cineva va observa și vei fi înregistrat”, a declarat Dr Tom Chothia, cel care a condus studiul.

Și descărcarea conținutului mai puțin popular este monitorizată, dar frecevența este mai mică, a relevat studiul. Acesta a identificat aproximativ zece firme diferite de monitorizare care urmăreau descărcările ilegale. Dintre ele doar câteva erau organizații care apără proprietarii drepturilor de autor, iar restul erau firme de securitate și chiar centre de cercetare.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
23:59 - „360 de grade”, cu Alina Bădic. Vasile Bănescu: Părintele Dumitru Stăniloae vorbește despre ceva ce ne privește pe fiecare în parte. Din epava morală care ajungem uneori putem redeveni, cu ajutorul lui Hristos, oameni deplini (VIDEO)
23:39 - „360 de grade”, cu Alina Bădic. Vasile Bănescu: Dumnezeu l-a ales în felul Lui tainic pe părintele Arsenie Boca să fie unul dintre mărturisitorii creștini ortodocși în perioada cruntă a comunismului (VIDEO)
22:59 - Andreea Bănică, replică la comentariile răutăcioase pe care le-a primit după un concert: „Sunt sânii mei, ce să fac cu alea care nu au deloc și nu le sare nimic?” (VIDEO)
22:32 - Surpriză pentru Mihai Bendeac, după ce a cumpărat două covoare de pe Temu: „Sunt deosebit de prost” (VIDEO)
22:06 - Ungaria a publicat acordul privind extinderea Schengen: După aderare, România și Bulgaria vor continua controalele la frontierele terestre pentru cel puțin 6 luni
21:45 - Radu Drăgușin, lăudat după victoria Manchester City – Tottenham 0-4. Ce notă a primit fundaşul român
21:22 - Peste 200.000 de români din diaspora au votat până sâmbătă, ora 21.00: „Vreau să mă întorc în România, aș vrea să fie un loc mai bun pentru viitoarea mea familie”
20:54 - USR denunță cazuri de „alegători care sunt hărțuiți de Poliția lui Cătălin Predoiu pentru postări” din online. Ce spune Poliția (VIDEO, FOTO)
20:33 - Florin Piersic, mesaj sfâșietor la moartea lui Gabriel Cotabiță: „Te voi iubi mereu, Omule!”
20:09 - Adriana Bahmuțeanu, despre Silviu Prigoană: Țipa la copii, îi bătea. Era vorba de rele tratamente acolo și cei de la DGASPC nu au acționat, pentru că le place banul, să-și umple buzunarele (VIDEO)