Studiu alarmant! Practicarea jocurilor video timp de cel puţin trei ore pe zi, asociată cu probleme fizice

Publicat: 15 03. 2024, 11:48
Actualizat: 15 03. 2024, 12:19
Sursa foto: Pixabay

Jocurile video, practicate timp de cel puţin trei ore pe zi, pot provoca probleme fizice, inclusiv oboseala ochilor, dureri de mâini sau de încheieturi şi dureri de spate sau de gât, potrivit unui studiu recent condus de oameni de ştiinţă din Australia, transmite vineri agenţia Xinhua, citată de Agerpres.

Rezultatele studiului sunt îngrijorătoare

Cercetătorii au analizat date de la 955 de persoane cu vârste cuprinse între 18 şi 94 de ani din Australia, Marea Britanie, Canada şi Statele Unite, care au participat la Studiul Internaţional asupra Jocurilor Video (International Game Study) din 2022.

Echipa de cercetători a analizat asocierea dintre jocul continuu şi prelungit şi probleme de sănătate identificate pe parcurs de 12 luni.

„Rezultatele au arătat că, indiferent de vârstă sau de sex, persoanele care au jucat jocuri video în mod continuu timp de trei sau mai multe ore au fost mai predispuse la oboseală oculară şi la dureri de încheieturi, mâini, spate şi gât, prin comparaţie cu cele care s-au jucat mai puţine ore”, a declarat Daniel Stjepanovic, coautor al studiului şi cercetător principal la Universitatea din Queensland.

Acesta a mai adăugat că „in mod interesant, am constatat că efectele fizice negative ale jocurilor practicate peste trei ore pe sesiune au fost similare cu cele ale persoanelor care au declarat că s-au jucat mai mult de şase ore”.

Până la trei miliarde de persoane din întreaga lume practică jocuri video

Potrivit Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), până la trei miliarde de entuziaşti din întreaga lume practică jocuri video şi esporturi.

Gary Chung Kai Chan, un alt coautor al studiului, profesor asociat la Universitatea din Queensland, a subliniat necesitatea îmbunătăţirii educaţiei şi a prevenţiei pentru ca oamenii să înţeleagă potenţialele riscuri ale jocurilor de noroc pentru perioade prelungite, conform sursei citate.

„Îndepărtarea de tastatură pentru anumite perioade de timp şi luarea în considerare a ergonomiei unei configuraţii de joc pot ajuta la protejarea sănătăţii şi bunăstării jucătorilor”, a declarat Chan.