Studiourile DreamWorks au dat 33 milioane dolari pe un canal pentru adolescenți de pe YouTube

Publicat: 02 05. 2013, 17:25
Foto: greysonchanceuniverse.blogspot.com

Studiorile DreamWorks au achiziționat un canal pentru adolescenți de pe YouTube, AwesomenessTV în încercarea de a pătrunde pe piața conținuturilor online, relatează contactmusic.com.

AwesomenessTV este în prezent unul dintre canalele online cu cel mai rapid ritm de creştere a conţinuturilor, iar achiziţionarea sa va aduce o contribuţie incredibilă strategiei noastre care vizează segmentul digital„, a declarat Jeffrey Katzenberg, CEO al studiourilor DreamWorks.

Reprezentanții companiei au anunțat că Brian Robbins, fondatorul și directorul executiv al AwesomenessTV, își va menține funcția „pentru a continua să cultive conţinutul distinctiv al acestui brand”.

De asemenea, Robbins va ocupa și funcția de producător executiv pentru studiourile DreamWorks și va dezvolta pentru Animation un canal digital care va difuza filme de animație pentru întreaga familie.

AwesomenessTV are peste 14,4 milioane utilizatori și deține o bază de peste un milion de înregistrări video, vizualizate de peste 809 milioane ori.