Sorin Grindeanu, despre licitația privind tehnologia 5G: „Săptămâna viitoare vă spunem dacă o facem până la sfârșitul anului”/ „Impactul nu este cel pe care unii dintre noi cred că îl va avea asupra sănătății”
EXCLUSIV ONLINE // Președintele ANCOM, Sorin Grindeanu, a declarat marți la Parlament că săptămâna viitoare va susține o conferință de presă împreună cu vicepreședinții instituției pentru a oferi detalii despre desfășurarea licitației privind implementarea tehnologiei 5G în România. De asemenea, el a precizat că în cadrul conferinței va preciza dacă se va organizația până la sfârșitul acestui an sau nu.
„Săptamana viitoare, eu împreuna cu cei doi vicepreședinți, pentru că ambii au sarcini cât se poate de precise pe tehnologia 5G, unul dintre vicepreședinți este cel care merge la grupurile de lucru, fie că vorbim de Administrația Prezidențială sau de părțile de reglementare, celălalt are în subordine efectiv această licitație, vom face săptămâna viitoare o conferință la sediul ANCOM doar pe tema aceasta, fiind un subiect foarte stufos”, a precizat Sorin Grindeanu jurnaliștilor prezenți la Conferința internațională anuală ANCOM.
Întrebat dacă licitația pentru tehnologia 5G va avea loc până la sfârșitul anului, Sorin Grindeanu a răspuns: „săptămâna viitoare vă spunem dacă facem sau nu licitația”.
Președintele ANCOM a vorbit și despre posibilele riscuri pe care 5G le aduce asupra sănătății utilizatorilor și a mediului înconjurător, în contextul în care câteva zeci de persoane s-au adunat duminică în fața Ministerului Comunicațiilor pentru a protesta împotriva implementării tehnologiei.
„Până să se ajungă la orice tehnologie, fie că vorbim de 5G, 4G sau 3G, toate lucrurile sunt testate, sunt standardizate. Există „OK”-uri din partea instituțiilor abilitate care pot să spună „da” sau „nu” în implementarea anumitor tehnologii. Tot ceea ce s-a vorbit de 5G sunt lucruri standardizate, nu doar la nivel național, ci inclusiv la nivel internațioanl. Trebuie să fim atenți tot timpul la impactul pe care noile tehnologii le au asupra sănătății. Având toate datele de intrare cred că impactul nu este cel pe care unii dintre noi credcă îl va avea asupra sănătății. Sunt convins de acest lucru”, a declarat Sorin Grindeanu.
Întrebat de jurnaliști despre riscul ca antenele ce permit accesarea tehnologiei 5G să fie montate pe clădiri care nu au autorizație de construcție, Sorin Grindeanu a subliniat că în această privință competențele aparțin Ministerului Comunicațiilor.
Ministrul Comunicațiilor și Societății Informaționale, Alexandru Petrescu, a declarat la începutul lunii octombrie că România va implementa tehnologia 5G în 2020 și așteaptă ca, până la sfârşitul acestui an, licitaţia pentru alocarea noilor frecvenţe să se finalizeze.
La rândul ei, ANCOM a anunţat, în luna iunie că procedura de licitaţie pentru acordarea resurselor de spectru disponibil în benzile desemnate pentru implementarea tehnologiei de noua generaţie 5G urmează să fie finalizată până pe data de 31 octombrie, iar licenţele de utilizare vor fi acordate până la finalul anului.
Pe de altă parte mai multe incertitudini planează cu privire la desfășurarea licitației. În acest sens, Executivul nu a apobat încă prețurile minime de pornire la licitație, estimate de arbitrul telecom la 580 milioane de euro, prețuri care să fie puse în caietul de sarcini și licitația să poată porni.