În viitor, copiii vor putea avea 3 părinți „cu acte în regulă”. Cercetătorii britanici au promovat o idee care ar permite să poată fi concepuți copii în laborator, chiar prin prelevarea DNA-ului uneia a treia persoane, scrie The Telegraph.
Propunerea cercetătorilor ar putea fi chiar aprobată anul viitor, prin această măsură urmărindu-se un tratament fertil sănătos, în cazul în care unul din cei doi părinți prezintă boli ereditare grave.
Astfel, mamele sau taţii care au probleme genetice pot avea urmaşi care să nu aibă de suferit din acest punct de vedere. Cercetătorii au precizat că se va folosi materialul genetic sănătos de la părinți, dar şi de la o persoană terţă.
Cu toate că își propune să reducă nașterile de copii bolnavi sau cu malformații, proiectul a iscat diverse dezbateri etice.
Cercetările noii metode de fertilizare în vitro au costat 6 milioane de lire sterline, naște controverse asupra sentimentului de identitate pe care îl va avea copilul, dar mai ales asupra faptului dacă ar trebui să își cunoscă donatorul la maturitate.