SmartRead, aplicația care ajută elevii să învețe, creată de patru liceeni români
Patru liceeni de clasa a XI-a din Bucureşti au inventat o aplicaţie pentru smartphone-uri și tablete Adroid, care ajută copiii să înveţe mai uşor, invenția fiind deja folosită în două școli.
Potrivit Digi 24, aplicația SmartRead a câștigat și un premiu la un concurs european pentru idei de afaceri.
SmartRead a fost creat de patru elevi de la Colegiul „Ion Luca Caragiale” din Bucureşti, Vlad, Alin, Elena şi Călin.
„Uneori aveam dificultăţi în a înţelege conţinutul unei cărţi şi atunci ne-am gândit că dacă cineva te-ar întreba în legătură cu acel capitol, ar fi mult mai simplu să înveţi”, spune Călin Dumitriu, care a precizat că aplicația ajută elevii să învețe prin verificări repetate în timpul lecturii.
Invenția este deja folosită în două școli, acestea plătind doar un dolar pe lună pentru fiecare elev.
Profesorii spun că aplicația este foarte utilă pentru că ei sunt cei care stabilesc întrebările și verifică răspunsurile.