Smartphone-urile, vizate tot mai des de hackeri pentru a obține date bancare
Hackerii au din ce în ce mai des ca țintă smartphone-urile, încercând să obţină date bancare pentru a fura banii victimelor, se arată într-un studiu realizat de o companie de securitate informatică, în colaborare cu Interpol, realatează AFP.
Studiul se referă în special telefoanele dotate cu sistemul de operare Android, care reprezintă 85% din piaţa de telefonie mobilă.
Potrivit studiului, într-o perioadă de un an, numărul utilizatorilor de telefoane mobile cu sistemul Android care au fost vizaţi de atacuri online pentru obţinerea unor date bancare a crescut de şase ori.
60% dintre programele folosite de hackeri împotriva sistemului Android în perioada august 2013-iulie 2014 au fost create pentru sustragerea de date bancare.
Cel mai mare număr de utilizatori de telefoane cu sistemul Android vizaţi de atacurile hackerilor se află în Rusia, însă au fost vizaţi și utilizatori din Ucraina, Spania, Marea Britanie, Vietnam, Malaysia, Germania, India şi Franţa.