Elevii din mai multe licee cu profil tehnic din Satu Mare au creat șase roboți în cadrul concursului Eurotehnicus, al cărui scop este acela de a stârni ingeniozitatea copiilor. O comisie formată din ingineri a jurizat cei șase roboți, iar câștigătorul a fost cel realizat de Liceul Tehnologic „Ioniță G. Andron”, din Negrești Oaș.
"A fost o ediție mai reușită decât cea de anul trecut, acum ați primit aceste kit-uri cu componente de programare care au fost foarte importante. Unul din scopurile pe care ni le-am propus este ca echipajele și concurenții să se familiarizeze cu aceste lucruri", a spus Daniel Moga.Creațiile elevilor arată ca niște roboți mișcători, printre aceștia aflându-se și doi cu Donald Rățoiul și un om de zăpadă. Copiii au primit diplome și premii în bani la finalul concursului, informează Agerpres.