Samsung lansează smartphone-ul Galaxy S IV pe data de 14 martie, în SUA

Samsung lansează smartphone-ul Galaxy S IV pe data de 14 martie, în SUA

Lansarea celui mai nou smartphone marca Samsung, Galaxy S IV, va avea loc pe 14 martie, la New York, compania sud-coreeană mutând războiul pentru supermația pe ptața telefoanelor mobile pe continentul celor de la Apple.

Decizia celor de la Samsung vine în urma mai multor solicitări de la operatorii de telefonie mobilă din America, Galaxy S IV urmând să intensificie concurența pe piață.

Lansarea va fi prima din SUA pentru un model Galaxy în ultimii trei ani, a declarat un purtător de cuvânt, şi vine în contextul unei ofensive publicitare a companiei pe piaţa americană, inclusiv prin ironii la adresa fanilor Apple, scrie CNBC.

„Am prezentat Galaxy S III la Londra anul trecut, iar de această dată am schimbat locaţia (…), întrucât am fost bombardaţi cu cereri de la operatorii telecom americani pentru prezentarea Galaxy S IV în SUA”, a declarat şeful diviziei de dispozitive mobile a Samsung, JK Shin.

Specialiștii spun că noul model Galaxy S va avea un ecran cu o rezoluție mai mare decât predecesorul său, cât și un procesor quad-core.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
00:06 - Cât costă un parfum de la noul brand al Ilincăi Vandici. „Femeile sunt cu de toate, iar parfumul este esențial”
23:53 - Ciolacu reafirmă că-l va desemna premier pe Bolojan dacă va câștiga prezidențialele. Liderul PSD vrea continuarea coaliției cu PNL: „De ce să stricăm ceva ce funcționează?”
23:18 - Geoană: Rugămintea mea din inimă – veniți la vot! Votați cu cine doriți, eu sper că veți vota cu mine / La momentul complicat pe care-l traversăm, eu nu mi-aș da țara pe mâna unor nepricepuți (VIDEO)
23:16 - Șofer mort, după ce mașina pe care o conducea a fost lovită de tren, în Lugoj. Mecanicul de locomotivă a suferit un atac de panică
22:55 - Cetățenii români vor putea călători fără viza în China. De când intră în vigoare noua hotărâre și până când e valabilă
22:33 - Două femei din Capitală, reținute după ce ar fi încercat să „cumpere” o mașină de lux, fără să plătească la schimb
22:29 - Ciolacu anunță că a vorbit din nou cu Trump și că de la anul vor fi eliminate vizele românilor pentru SUA. La discuție a participat și Viktor Orban
22:10 - Geoană, întrebat dacă au existat negocieri pentru a se retrage din cursă: “Eu sunt singurul care nu aveam motive să renunț, pentru că n-am ce negocia. Nu-mi doresc decât să slujesc țara asta. Este o perioadă mai grea decât ‘89″ (VIDEO)
21:59 - Vântul și ninsorile au pus stăpânire pe vestul și centrul țării. Se văd deja primele pagube produse de vremea rea
21:59 - Rareș Bogdan, după ce a votat în Paris: Mă aştept la o prezenţă undeva la 8 – 9 milioane duminică şi din diaspora să sărim de 500.000 (VIDEO)