Samsung Galaxy S III disponibil în România la Orange, de la 299 euro

Publicat: 08 05. 2012, 15:52

La mai puțin de o săptămână de la prezentarea oficială de la Londra, Orange anunță că noul terminal de top Samsung Galaxy S III poate fi comandat exclusiv din magazinul online. Apoi, din 30 mai telefonul va fi disponibil în toate magazinele Orange. Telefonul inteligent poate fi achiziţionat la preţuri începând cu 299 euro (TVA inclus), ofertă valabilă împreună cu un abonament Panteră 21 şi opţiunea My Smartphone 15 pe 2 ani.

Samsung Electronics a prezentat, joia trecută, anticipatul smartphone Galaxy S III, în cadrul unui eveniment organizat la Londra. Modelul de top dispune de un hardware extrem de puternic, display de 4,8 inch cu rezoluția de 1280×720 pixeli, suport 4G/LTE și acumulator de 2100 mAh. Terminalul este foarte subțire și vine cu o serie de funcții unice, care nu pot fi întâlnite la niciun smartphone în acest moment.

Cu ajutorul funcţiei S Voice, utilizatorii pot comanda telefonului să oprească alarma pentru câteva minute, pot răspunde unui apel sau îl pot respinge, pot porni muzica sau chiar pot spune camerei când să fotografieze.

De asemenea, GALAXY S III ştie când utilizatorii vor să vorbească la telefon. Astfel, dacă aceştia scriu un SMS şi între timp decid să apeleze persoana respectivă, este suficient să ducă telefonul la ureche, iar funcţia Direct call va forma numărul automat.

Mai mult, Galaxy S III face gestionarea şi transferul fotografiilor mult mai simple pentru posesori, deoarece recunoaşte chipurile şi creează legături folosind ca referinţă profilurile grupurilor setate în telefon. Funcţia S Beam oferă posibilitatea utiolizatorilor de a se conecta instantaneu la un alt telefon pentru a transfera documente, contacte, imagini doar prin lipirea celor două dispozitive.

Samsung Galaxy S III va fi disponibil în ambele culori, alb şi albastru.

Pentru mai multe detalii despre noul Samsung Galaxy S III, accesați acest link.