S-A TERMINAT! Anunț pentru toți cei care au TELEVIZOR în casă: Decizia RADICALĂ luată de UE!

S-A TERMINAT! Anunț pentru toți cei care au TELEVIZOR în casă: Decizia RADICALĂ luată de UE!

Noile măsuri adoptate de Comisia Europeană au în vedere prelungirea duratei de viață a electrocasnicelor folosite în gospodăriile europene. Aceste reguli au ca scop un consum mai mic de energie electrică și de apă. În plus, potrivit anumitor statistici economiile realizate în urma acestor măsuri vor avea un impact pozitiv atât asupra mediului încojurător cât și asupra buzunarelor cetățenilor, anunță Capital.

RĂMAS BUN, VALENTINA PELINEL! CRISTI BORCEA A LUAT DECIZIA RADICALĂ LA PUȘCĂRIE!NU A MAI SUPORTAT DUREREA

Pentru prima dată, frigiderele, maşinile de spălat rufe, maşinile de spălat vase şi televizoarele vândute în UE vor trebui să răspundă„exigenţelor în materie de reparabilitate şi reciclabilitate”, a explicat Executivul comunitar într-un comunicat de presă.

CARMEN HARRA A AVUT DREPTATE! ADIO, MAESTRE! A MURIT ÎNAINTE DE A ÎMPLINI VÂRSTA DE 60 DE ANI! ROMÂNIA, ÎN LACRIMI (GALERIE FOTO)

Comisia estimează că aceste reguli, care ar urma să intre în vigoare în săptămânile următoare, împreună cu legislaţia privind etichetarea energetică adoptată în luna martie, vor permite realizarea unei economii anuale de energie de 167 Terawatt-oră (TWh) până în 2030, echivalentă cu consumul anual de energie al Danemarcei. Pentru gospodăriile europene, măsurile înseamnă o economie medie de 150 de euro pe an la factura de electricitate, estimează Comisia.

PROFEȚIE APOCALIPTICĂ! MARIA GHEORGHIU A ANUNȚA URGIA! VA LOVI CURÂND ROMÂNIA!

Legislaţia se referă în special la piesele de schimb care vor trebui să fie disponibile„pentru o perioadă lungă de timp după achiziţionare”, de exemplu minim şapte ani pentru frigidere şi 10 ani pentru maşinile de spălat rufe şi maşinile de spălat vase. În plus, producătorul va trebui să asigure livrarea pieselor „într-un interval de 15 zile lucrătoare”.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
10:34 - Vasile Bănescu: Patriarhia Română va avea în continuare o atitudine pro-europeană. Tăcerea incriminată în această perioadă nu va continua până la capăt. Preoții care au greșit vor trebui cercetați (VIDEO)
10:29 - NATO avertizează cu privire la noi acte de sabotaj grave şi atacuri cibernetice. Care vor fi principalele ținte
10:15 - Vasile Bănescu, despre discursul lui Călin Georgescu: Faptul că cineva ajunge să debiteze faptul că primește mesaje direct de la Iisus Hristos ar trebui să pună pe gânduri pe orice om cu o minimă rațiune (VIDEO)
10:05 - Vasile Dîncu: „Conducerea PSD nu-l susține pe Călin Georgescu”
10:04 - Cele mai vechi și puternice organizații evreiești, îngrijorate de discursul lui Călin Georgescu, după ce candidatul la prezidențiale i-a glorificat public pe Codreanu și Antonescu
09:45 - ONU solicită peste 47 de miliarde de dolari pentru ajutoare umanitare, într-o lume sfâșiată de războaie
09:29 - Familiile din 30 de case au fost evacuate, după ce un crater uriaș a apărut în mijlocul unei șosele din Marea Britanie
09:26 - O persoană a murit, iar alte opt au fost salvate de pe munte în ultima zi, anunță Salvamont România
09:12 - Călin Georgescu apărea în presă acum 21 de ani pentru extorcare de bani americani în afaceri cu baronii locali
09:06 - Zeci de mașini, vandalizate într-o singură noapte în Cluj. Polițiștii clujeni fac cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de distrugere (VIDEO)