Rusia vrea să construiască în 36 de ţări staţii pentru propriul sistem de navigaţie prin satelit, GLONASS

Publicat: 23 04. 2014, 16:19
Foto: digitaltrends.com

Rusia vrea să construiască 50 de stații de colectare de date în 36 de țări pentru dezvoltarea Sistemului Global de Navigație prin Satelit (GLONASS).

Șeful administrației prezidențiale, Serghei Ivanov, spune că GLONASS este echivalentul rusesc al Sistemului de Poziționare Globală (GPS) al SUA, precum și cel dezvoltate în prezent de UE, Galileo.

„Vom continua să promovăm tehnologiile GLONASS pe piaţa globală. Vom creşte competitivitatea serviciilor de navigaţie. În acest scop, vom crea un sistem de măsurători la sol în afara ţării. Ideal, am vrea să avem 50 de staţii de colectare de date în 36 de ţări. O astfel de prezenţă ar garanta o funcţionare mai stabilă şi mai precisă a GLONASS”, a spus Ivanov, citat de AFP.

Rusia intenţionează, de asemenea, să înfiinţeze un spaţiu comun de navigaţie prin satelit cu Belarus şi Kazahstan.

Sistemul GLONASS a devenit operaţional în 1993 şi furnizează informaţii în timp real privind poziţionarea şi viteza obiectelor la sol în aer şi pe mare.