Rusia a amendat Google cu aproape 358 de milioane, deoarece YouTube nu ar fi șters clipuri video care contravin noilor reguli. Astfel că, din acest considerent, autoritatea care se ocupă cu aceste sanțiuni, Roskomnadzor, a emis o amendă pentru Google în valoare de 21,1 miliarde de ruble, ceea ce înseamnă aproape 358 de milioane de dolari, relatează Profit.ro.
Așadar, din cauza faptului că YouTube, platformă video deținută de Google, nu a eliminat „conținutul ilegal care promovează terorism și extremism”, respectiv clipurile care dețin informații false despre Ucraina, gigantul american Google a primit această amendă.
Încă din luna martie 2022 Roskomnadzor a amenințat Google cu amenzi pentru aceleași încălcări, specificând la acel moment că va începe cu penalizări progresive și anume de la aproape 95.000 de dolari, care pot crește până la 20% din veniturile anuale ale companiei.
De asemenea, Google a anunțat că va părăsi Rusia în luna mai după ce autoritățile au început să confiște mai multe active din companie. În plus, în luna iulie, subsidiara locală a prezentat actele pentru faliment.
În acest caz, amenda primită în prezent ar putea să nu fie plătită de Google, pe fondul în care corporația plănuiește să nu mai activeze în Rusia.
După ce a început războiul, Moscova a adoptat legi care pedepsesc cu sancțiuni aspre companiile și persoanele care sunt de acord cu alte date decât cele distribuite oficial de țara sa.
Subsidiara din Rusia a companiei Google, deținută de Alphabet Inc. și-a cerut insolvența, potrivit unui mesaj postat în luna mai pe registrul oficial rus Fedresurs, informează Reuters.
Subsidiara „depune o notificare privind intenția de a se declara insolvabilă (falimentară)”, se arată în notă.
„Începând cu 22 martie 2022, compania se declară în faliment și în incapacitate de a-și îndeplini obligațiile monetare, cererile de plată a indemnizațiilor de concediere și (sau) remunerația personalului care lucrează sau a lucrat anterior în baza unui contract de muncă și (sau) obligația de a efectua plăți obligatorii în termenul prevăzut”, se arată în notă, informează sursa citată.