România ocupă un loc fruntaș în lista țărilor cu cea mai mare rată de răspândire a virușilor de mobil ce urmăresc furtul de bani prin trimiterea de mesaje text la numere cu suprataxă, arată raportul despre amenințările informatice pe Android realizat de specialiștii Bitdefender. Studiul, ce a analizat perioada 1 ianuarie – 1 decembrie 2012, arată că, din totalul detecțiilor de malware din Europa și America de Nord, virușii care apelează numere premium reprezintă 65%. Aproximativ 15% dintre aceștia au fost localizați în România, 16%, în Statele Unite ale Americii, 15%, în Franța, 10%, în Marea Britanie, iar 9%, în Germania, relatează Techworld.
„Utilizatorii din Europa și America de Nord trebuie să fie atenți la virușii de Android care le-ar putea goli buzunarele. În 2013 ne așteptăm la o creștere a amenințărilor informatice, proporțional cu numărul de persoane care achiziționează terminale cu Android„, spune Cătălin Cosoi, Chief Security Strategist, Bitdefender.
Raportul Bitdefender a fost realizat luând în calcul 72 de țări din America de Nord și Europa.
Aproape 20% dintre amenințările detectate pe sistemele de operare Android fac parte din categoria aplicațiilor folosite de utilizatori pentru a-și decoda telefoanele mobile. Deși aplicațiile în sine nu sunt periculoase, ele permit utilizatorilor să câștige drepturi depline asupra sistemului, aceleași privilegii putând fi folosite și de atacatori pentru a câștiga accesul nerestricționat la resursele telefonului.