Regizorul „I, Robot” îl acuză pe Elon Musk că i-ar fi furat ideile pentru designul noului robot Tesla: „Hei Elon, poți să-mi returnezi modelele, te rog?”

Publicat: 15 10. 2024, 15:29
Foto: Hepta - DPA Images / Patrick Pleul

Joi, co-fondatorul și CEO-ul Tesla, Elon Musk, a dezvăluit mult așteptatele modele ale viitorului și a prezentat prototipuri ale mașinilor care pot circula fără șofer: Cybercab și Robovan. Cu un drum a prezentat și noul robot Tesla – Optimus, care a servit băuturi și a interacționat cu mulțimile. Dacă robotul Optimus a fost sau nu pe deplin autonom sau, mai degrabă, manevrat de la distanță este (foarte) discutabil, potrivit Variety.

Regizorul Alex Proyas îl acuză pe Musk de plagiat

Cu toate acestea, o persoană care părea destul de sigură de originea acestor modele a fost regizorul „I, Robot” – Alex Proyas. Regizorul și-a postat plângerea direct pe rețeaua de socializare preferată de Musk, X, comentând: „Hei Elon, poți să-mi returnezi modelele, te rog?”

În postare erau puse imagini una lângă alta ale forței de poliție autonome din „I, Robot’s” lângă robotul Optimus, mașina care apărea în filmul din 2004 lângă Robovanul Tesla și o mașină futuristă din filmul lui Proyas lângă Cybercab.


Filmul din 2004 cu Will Smith este plasat în viitor, în orașul Chicago din 2035, inspirat de colecția de nuvele din 1950 a celebrului autor de science fiction Isaac Asimov. Complotul este centrat în jurul unui detectiv (Will Smith) care încearcă să dezlege o crimă confuză care poate sau nu să fi fost cauzată de un membru al forței de poliție autonome pe nume Sonny (interpretat de Alan Tudyk).

O astfel de acțiune ar trebui să fie imposibilă, deoarece toți roboții din viitor sunt guvernați de tropul scifi, „cele trei legi ale roboticii”. Legea numărul unu, un robot nu poate răni o ființă umană.

Legea numărul doi, un robot trebuie să se supună ordinelor date de oameni, dacă nu intră în conflict cu prima lege. Și legea numărul trei, un robot trebuie să se protejeze dacă nu intră în conflict cu prima sau a doua lege. Dar detectivul urăște roboții și legile lor stupide, așa că este însărcinat să rezolve acest caz.

Recunoscut și iubit pentru munca sa pentru „The Crow” (versiunea din 1994) și filmul din 1998 „Dark City”, Proyas și-a scris recent părerile despre inteligența artificială și industria cinematografică în general pe contul său Patreon și lucrează în prezent la producția pentru un alt film SF „R.U.R.”