Radarul NASA, care detectează bătăile inimii, a fost folosit să salveze vieţi în Nepal

Radarul NASA, care detectează bătăile inimii, a fost folosit să salveze vieţi în Nepal
Foto: renasterea.ro

Un radar făcut de NASA pentru a urmări navele cosmice a detectat bătăile inimilor a patru oameni prinşi sub ruine, după devastatorul cutremur din Nepal, , iar echipele de intervenţie au reuşit să-i scoată teferi de sub dărâmături, scrie Digi 24.

 Este pentru prima oară când agenţia spaţială americană foloseşte aparatul într-un caz real.

Radarul, numit FINDER, foloseşte microunde pentru a cerceta zonele calamitate.

Sistemul poate detecta o persoană blocată chiar şi sub 6 metri de beton și poate face diferenţa între un om şi un animal.

Cutremurul cu magnitudinea de 7, 4, care a devastat Nepalul luna trecută, a eliberat o energie care a avut de 700 de ori puterea bombei lansate de Statele Unite la Hiroshima, potrivit lui Efthimios Lekkas, profesor de geologie la Universitatea din Atena, un expert în cutremure şi dezastre naturale (Detalii AICI)

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
23:59 - „360 de grade”, cu Alina Bădic. Vasile Bănescu: Părintele Dumitru Stăniloae vorbește despre ceva ce ne privește pe fiecare în parte. Din epava morală care ajungem uneori putem redeveni, cu ajutorul lui Hristos, oameni deplini (VIDEO)
23:39 - „360 de grade”, cu Alina Bădic. Vasile Bănescu: Dumnezeu l-a ales în felul Lui tainic pe părintele Arsenie Boca să fie unul dintre mărturisitorii creștini ortodocși în perioada cruntă a comunismului (VIDEO)
22:59 - Andreea Bănică, replică la comentariile răutăcioase pe care le-a primit după un concert: „Sunt sânii mei, ce să fac cu alea care nu au deloc și nu le sare nimic?” (VIDEO)
22:32 - Surpriză pentru Mihai Bendeac, după ce a cumpărat două covoare de pe Temu: „Sunt deosebit de prost” (VIDEO)
22:06 - Ungaria a publicat acordul privind extinderea Schengen: După aderare, România și Bulgaria vor continua controalele la frontierele terestre pentru cel puțin 6 luni
21:45 - Radu Drăgușin, lăudat după victoria Manchester City – Tottenham 0-4. Ce notă a primit fundaşul român
21:22 - Peste 200.000 de români din diaspora au votat până sâmbătă, ora 21.00: „Vreau să mă întorc în România, aș vrea să fie un loc mai bun pentru viitoarea mea familie”
20:54 - USR denunță cazuri de „alegători care sunt hărțuiți de Poliția lui Cătălin Predoiu pentru postări” din online. Ce spune Poliția (VIDEO, FOTO)
20:33 - Florin Piersic, mesaj sfâșietor la moartea lui Gabriel Cotabiță: „Te voi iubi mereu, Omule!”
20:09 - Adriana Bahmuțeanu, despre Silviu Prigoană: Țipa la copii, îi bătea. Era vorba de rele tratamente acolo și cei de la DGASPC nu au acționat, pentru că le place banul, să-și umple buzunarele (VIDEO)