Proiectul legii turismului: Înfiinţarea unui sistem care va stoca datele personale ale turiştilor

Proiectul legii turismului: Înfiinţarea unui sistem care va stoca datele personale ale turiştilor
Foto:Universul Juridic

Proiectul Legii turismului, lansat în dezbatere publică, prevede, printre altele, înfiinţarea Sistemului Informatic de Evidenţă a Activităţii de Turism din Romania (SIEATR), care va fi asigurat de STS şi va colecta şi stoca date despre turişti şi despre unităţile de cazare, potrivit gândul.info.

SIEATR va colecta, stoca, corela, ordona, analiza, prelucra şi disemina date, precum şi indicatori statistici privind activităţile de turism şi turişti. Sistemul este compus din trei module. Primul modul, administrat din punct de vedere tehnic de STS, vizează evidenţa furnizorilor de servicii turistice, persoane juridice şi fizice. STS, împuternicit de autoritatea administraţiei publice centrale cu atribuţii în domeniul turismului, va colecta date cu caracter personal.

Modulul al doilea, gestionat tehnic tot de STS, prevede indicatorii statistici asociaţi activităţii de turism din România. Autoritatea împreună cu Institutul Naţional de Statistică stabilesc indicatorii ce se colectează de la structurile de primire turistică.

Al treilea modul, numit „Fişa de anunţare a sosirii si plecării turistului”, va fi administrat din punct de vedere tehnic de STS şi gestionat de Ministerul Afacerilor Interne (MAI), prin intermediul Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR). Acesta are calitatea de operator al acestuia în vederea protejării turiştilor, a proprietăţii private si publice, prevenirii şi descoperirii infracţiunilor, respectarea ordinii şi liniştii publice, protecţiei martorilor, în conformitate cu legislaţia în vigoare, depistării persoanelor care se sustrag urmăririi penale, executării pedepselor sau altor hotărâri judecătoreşti în materie penală, depistării persoanelor dispărute, depistării persoanelor care nu respecta măsura controlului judiciar şi prevenirii şi înlăturării ameninţărilor la adresa securităţii naţional.

Legea turismului se aplică tuturor formelor şi tipurilor de turism precum şi persoanelor fizice şi juridice care prestează servicii sau desfăşoară activităţi turistice, de agrement sau de călătorie.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`