Procesul dintre Oracle și Google a ajuns la final. Cui i-a dat dreptate justiția americană în cazul de miliarde de dolari

Procesul dintre Oracle și Google a ajuns la final. Cui i-a dat dreptate justiția americană în cazul de miliarde de dolari
Foto: droidforums.net

Procesul dintre Oracle şi Google a ajuns la final. Compania Google a avut câştig de cauză în tribunal şi nu va mai trebui să plătească nouă miliarde de dolari despăgubire către Oracle pentru folosirea unor elemente din softul Java la construirea sistemului de operare Android, potrivit B1 TV.

Un tribunal federal din Statele Unite a stabilit că folosirea acelor linii de cod Java de către Google s-a realizat în condiţii corecte. Oracle susţine însă continuare că sistemul de operare Android a fost realizat ilegal şi că acesta este un motiv de recurs, potrivit Wall Street Journal. Compania este de părere că Google a folosit ilegal Java pentru a lansa rapid pe piață Android.

De partea cealaltă, cei de la Google spun că o sentinţă împotriva lor ar fi blocat inovaţia pentru că i-ar fi descurajat pe programatori să folosească în realizarea de softuri elemente deja existente. Totodată, în momentul în care a fost prezent la proces, directorul general al Google, Eric Schmidt, a declarat că a considerat întotdeauna că firma sa poate folosi gratuit Java, pentru că el însuşi a prezentat limbajul de programare în 1995, pe când era director general al Sun Microsystems, care l-a inventat.

Compania Sun a fost ulterior cumpărată de Oracle, iar legea americană în domeniul copyright-ului permite utilizarea limitată a unor materiale fără cumpărarea drepturilor de folosinţă a acestora, în domenii precum cercetarea.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`