Unul dintre cei mai mari operatori de telecomunicații din București va lansa primul canal TV 4K/Ultra HD din România, începând cu luna noiembrie.
iNES Group va lansa FUNBOX 4K/UHD -într-un pachet de servicii de internet, telefonie fixă și peste 200 de canale TV, la un preț de 50 de euro pe luna, conform Hotnews.
Tehnologia 4K permite o experiență superioară de televiziune-mai multe nuanțe, detalii și contrast de o acuratețe de patru ori mai mare decât standardul Full HD 1080p, dar pentru asta este nevoie de un televizor 4K și un media-box special.
Potrivit unui comunicat de presă al operatorului, programele difuzate pe FUNBOX 4K/UHD vizează domenii precum: călătorii și natură (cele mai frumoase și mai misterioase locuri din lume), documentare (atracții unice din punct de vedere istoric și cultural), artă și cultură (seriale despre artă sau operă live, secrete istorice, mistere științifice și răspunsuri la întrebări cheie), sporturi extreme (aventuri printre cele mai sălbatice locații), filme și seriale TV (producții premiate la festivaluri internaționale).