Pokemon Go, jocul devenit viral, care produce isterie în rândul jucătorilor. Aplicația a pus în alertă autoritățile. Care sunt cauzele ce îi pun în dificultate pe oamenii legii (VIDEO)

Publicat: 13 07. 2016, 10:01
Foto: youtube.com

Un joc devine viral şi produce isterie în rândul jucătorilor. Este vorba despre Pokemon Go, o aplicație care a urcat rapid în topul celor mai descărcate programe.

Conceptul inedit care stă la baza jocului este interacţiunea reală: participanţii trebuie să se deplaseze spre locurile în care au de îndeplinit misiunile din cadrul jocului. Deşi a pornit de la o idee simplă, care obligă oamenii să facă mişcare, Pokemon Go a pus în alertă autorităţile, potrivit B1TV.

Personaj preferat al copiilor de acum 20 de ani, Pikachu revine în forţă şi reuşeşte să scoată din minţi atât adulţii cât şi copiii. Noul joc, Pokemon Go, aduce într-o realitate virtuală personajele din desenul animat cu milioane de fani în întreaga lume.

Apărut în 1996, seriaul animat japonez Pokemon a prins rapid la public, iar animăluţul preferat al copiilor era Pikachu, cel care "fulgera" cand era supărat".

Jocul a fost construit în jurul unei idei simple: trecerea de la un joc sedentar la unul activ, care îl obligă pe jucător să facă mişcare. Însă problemele pe care jocul le pune atât celor care interacţionează cât şi autorităţilor sunt din cele mai neobişnuite.

Amatorii de pokemoni se plâng de faptul că jocul îi oboseşte. Mai mult, o parte din ei acordă foarte mult timp pentru găsirea personajelor încât renunţă la somn. Partea mai putin plăcută a jocului nu a întârziat să apară. Hărţile folosite se bazează pe o aplicaţie mai veche, pentru GPS. Fără a fi actualizate, hărţile nu arată locaţia actuală a clădirilor, transformate acum în instituţii oficiale, ceea ce pune într-o situaţie delicată autorităţile din mai multe state.

În Australia, Poliţia din mai multe oraşe a atras atenţia jucătorilor că accesul în interiorul staţiilor de poliţie este interzis.

Iar în Statele Unite, o persoană s-a plâns autorităţilor atunci când casa i-a fost luată cu asalt de jucători. Omul s-a speriat când un grup de oameni a început să alerge în jurul casei sale.

O altă problemă ridicată de joc este comunicarea şi transferul datelor între grupurile de jucători. Cei care mişunau în jurul unei case au pus pe jar autorităţile după ce un internaut a postat pe Twitter că locul arăta ca o casă din care se vand droguri.

Poliţiştii din Statele Unite îndeamnă utilizatorii să fie precauţi în timpul jocului. Mai multe persoane au fost tâlhărite după ce fuseseră hoţii urmăriseră mişcările pe care le făceau în etapele din joc.

#DIRECT_ONE_pis018#