Photoshop va putea în curând să restaureze automat fotografiile vechi și deteriorate

Publicat: 17 06. 2022, 07:20
Noul Adobe Photoshop

Cel mai recent filtru de la Adobe promite să faciliteze restaurarea fotografiilor chiar și pentru amatori.

Adobe a prezentat noul filtru într-un scurt videoclip pe YouTube

Restaurarea digitală a fotografiilor vechi este, de obicei, un proces care poate dura ore întregi, chiar și în cazul unui editor foto priceput, dar un nou filtru care folosește inteligența artificială pare să facă toată munca doar cu un singur clic.

Anul trecut, MyHeritage a dezvăluit instrumentul Deep Nostalgia, care animă automat fotografiile de epocă și le transformă în videoclipuri scurte, făcându-le să arate ca niște filme scurte cu persoanele care au murit cu mult înainte ca smartphone-urile și camerele video să fi apărut. Dar cu mult înainte de apariția Deep Nostalgia, editorii foto talentați au reușit să restaureze fotografii vechi deteriorate și decolorate și chiar au colorat imagini care existau doar în varianta lor originală alb-negru, folosind instrumente precum Photoshop. Rezultatele sunt adesea incredibile însă procesul necesită multă îndemânare și practică dacă vrei să obții rezultate convingătoare.

Adobe a prezentat noul filtru într-un scurt videoclip pe YouTube și, pe lângă eliminarea defectelor de tot felul, instrumentul pare să netezească pielea celui fotografiat, să elimine texturile și poate adăuga un strop de culoare, chiar și pe imagini alb-negru sau cu nuanțe sepia.
Adobe a demonstrat, de asemenea, că noul filtru funcționează cu instrumentele existente pentru a restabili secțiunile lipsă dintr-o fotografie mai veche. Rezultatele sunt surprinzător de bune.