Astronomii de la Agenţia Spaţială Americană susţin că au descoperit primul sistem solar în care două planete orbitează în jurul a două stele. Cu trei ani în urmă, NASA lansa misiunea Kepler, ca parte a programului de explorare spaţială Discovery. Scopul misiunii a fost exploatarea sistemelor planetare din exteriorul Sistemului Solar, în căutarea planetelor asemănătoare Pământului.
Reprezentanţii NASA au denumit sistemul Kepler 47. Acesta are o stea de dimensiunea Soarelui și o a doua cu două treimi mai mică. Cele două orbitează una în jurul celeilalte, o dată la 7 zile şi jumătate, transmite nasa.gov.
„Cel mai interesant aspect este că au potențial pentru a fi locuite. Planeta din exterior are mai mulți sateliți naturali. Acestea trebuie să fie niște > foarte interesante””, explică profesorul de astronomie William Welsh.
Măsurătorile au arătat că sistemul se află la 5.000 de ani-lumină distanță față de Pământ, în constelația Cygnus. Planetele care orbitează în jurul stelelor sunt mai mari decât Pământul.
Planeta din exteriorul sistemului descoperit, care are aproximativ dimensiunea lui Uranus, încheie o rotație o dată la 303 ani, ceea ce înseamnă că este în așa numita „zonă locuibilă”, în care ar putea exista apă. Planeta din interiorul sistemului este de trei ori mai mare decât Pământul și face o rotație completă în 49 de zile, afirmă specialiştii NASA.