Mozilla va lansa prima versiune Firefox destinată smartphone-urilor, a anunțat, miercuri, compania.
Primele dispozitive dotate cu noul sistem de operare open-source urmează să intre pe piațele cu economii în dezvoltare în jurul lunii iulie, iar prețul nu va depăși 100 de dolari. Astfel, primele telefoane cu sistem Firefox vor fi disponibile în următoarele luni în Europa cumpărătorilor din Ungaria, Muntenegru, Polonia, Serbia şi Spania, iar în America Latină utilizatorilor din Brazilia, Columbia, Mexic şi Venezuela.
Recent, compania taiwaneză FoxConn, care produce iPad-uri şi iPhone-uri pentru Apple, a încheiat un parteneriat cu Mozilla pentru fabricarea de telefoane cu sistem Firefox, potrivit SmartCompany.
Pe lângă funcţiile obişnuite oricărui smartphone, telefoanele cu sistem Firefox vor include şi o funcţie care informează că utilizatorul nu vrea să îi fie urmărită activitatea sau obiceiurile pe Internet.
Potrivit Mozilla, pentru noile telefoane vor fi disponibile mii de aplicaţii.