Microsoft lansează Surface, prima sa tabletă (FOTO)

Foto: Microsoft

Microsoft Corp. a prezentat propria sa tabletă, denumită Surface, alături de noul sistem de operare Windows, ca parte a strategiei sale de luptă cu iPad-ul Apple. Tableta are un display de 10.6 inch, va rula noua versiune a sistemului de operare Windows – 8 Pro sau Windows RT și va fi disponibilă din a doua jumătate a acestui an, a declarat directorul executiv Steve Balmer, în cadrul unui eveniment organizat la Milk Studios din Los Angeles, scrie Bloomberg.

Tableta este îmbrăcată într-o husă, iar partea care acoperă ecranul poate fi folosită ca tastatură și trackpad.

Cel mai mare producător de software din lume își intensifică astfel atacul de pe piața tabletelor, pe măsură ce consumatorii aleg aceste dispozitive în defavoarea laptop-urilor. Noua strategie amenință relațiile pe care Microsoft le are cu unii producători de PC-uri – mulți dintre ei au investit pentru a-și dezvolta propriile tablete cu Windows 8, și nu doresc să intre în competiție directă cu Microsoft.

”Ce pot spune? Mişcarea este complet inetică față de afacerea lor de bază. Şi-au luat destinul în propriile mâini. Este o decizie curajoasă, dar foarte riscantă. Tableta s-ar putea transforma, pentru Microsoft, în următorul Zune sau următorul Xbox”,a declarat, pentru Bloomberg, Michael Gargenberg, analist la Gartner Inc. Gargenberg s-a referit la consola de jocuri Xbox, un mare succes pentru compania din Redmond pe o nişă hardware, şi la media player-ul Zune, un cunoscut eşec al Microsoft.

Compania Microsoft intenționează să lanseze Windows 8, noua sa versiune a sistemului de operare optimizat pentru tabletele cu touch-screen, în apropierea sărbătorilor de iarnă. SO-ul va rula atât pe platforme x86, cum ar fi cele produse de Intel, cât şi pe hardware ARM, care se găsește acum în majoritatea smartphone-urilor şi tabletelor de pe piaţă, inclusiv iPad.

Microsoft a spus că prețul lui Surface va fi anunțat cu puțină vreme înaintea lansării și va fi, potrivit companiei, ”competitiv cu tablete comparabile ARM sau PC-uri Intel din clasa ultrabook”. Versiunea pentru ARM va intra la vânzare în momentul în care este lansat Windows 8, iar varianta pentru platforma Intel va fi disponibilă după aproximativ 90 de zile, a precizat Microsoft.

Versiunea ARM a tabletei Surface cântărește 680 de grame, are 9,3 milimetri grosime, și dispune de carcasă din magneziu şi procesor Nvidia Tegra. Versiunea cu Windows 8 Pro va avea, în afara sistemului de operare mai complex, un acumulator mai mare, procesor Core i5 cu tehnologie Ivy Bridge, porturi USB 3.0 şi capacitate de stocare de 64 sau 128 GB, adică dublu faţă de versiunea RT. Display-ul tabletei cu Windows 8 va avea rezoluţia HD 1080p. Tableta cu Windows 8 are și un mare dezavantaj – mărimea: 13,5 milimetri grosime şi 903 grame.

Acer, Toshiba sau Asus sunt câțiva dintre partenerii Microsoft care vor produce asemenea tablete cu Windows 8.

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`