Meta, compania care deține unele dintre cele mai utilizate rețele sociale, Instagram și Facebook, a anunțat că va modifica prețurile pentru abonamentele care elimină reclamele și trackingul pentru utilizatorii din Uniunea Europeană.
Inițiativa companiei Meta a venit în urma noii legislații Digital Markets Act (DMA) adoptată recent de UE.
Potrivit unui anunț făcut de Tim Lamb, avocatul companiei Meta, prețul abonamentului care oprește profilarea și tracking-ul ar urma să fie redus de la 9,99€ la 5,99€ pentru un singur cont lunar, fiind posibilă adăugarea de conturi suplimentare pentru 4€ fiecare.
Conform Tech Crunch, atât Facebook cât și Instagram sunt clasificate drept „gatekeepers” în conformitate cu legea DMA. Asta înseamnă că cele două aplicații impun restricții stricte privind utilizarea în scopuri comerciale a datelor personale ale utilizatorilor.
În prezent, Comisia Europeană analizează dacă modelul de abonament propus de Meta este conform cu normele DMA, potrivit Ziare.com.