Mark Zuckerberg, vinovat de urmărirea utilizatorilor Facebook, fără consimțământul lor
Compania Meta trebuie să plătească fabuloasa sumă de 37,5 milioane de dolari în urma unui proces în care, Mark Zuckerberg, «tăticul Facebook-ului», este acuzat că a încălcat confidențialitatea utilizatorilor prin urmărirea locației acestora prin intermediul smartphone-urilor, fără permisiunea acestora.
Meta spune că nu a greșit dar plătește totuși despăgubirile
Soluționarea preliminară a acuzațiilor, care include și plata unor despăgubiri în valoare de 37,5 milioane de dolari, a fost depusă luni la tribunalul federal din San Francisco și necesită aprobarea judecătorului.
Compania Meta a fost acuzată că Facebook a încălcat legea din California și politica de confidențialitate a platformei de socializare, prin colectarea datelor de la utilizatorii care au dezactivat Serviciile de localizare pe dispozitivele lor mobile.
Utilizatorii au spus că, deși nu au vrut să-și partajeze locațiile cu Facebook, compania a dedus totuși unde se află din adresele lor IP și a utilizat acele informații pentru a le trimite publicitate direcționată, notează Reuters.com.
Cine a fost afectat de acțiunile platformei Meta
Acordul de luni vizează utilizatori din Statele Unite care au folosit Facebook după 30 ianuarie 2015.
Meta a negat aceste acțiuni, însă a fost de acord cu achitarea despăgubirilor.
În iunie 2018, Facebook și directorul executiv Mark Zuckerberg au declarat Congresului SUA că compania din Menlo Park, California, folosește datele despre locație „pentru a ajuta agenții de publicitate să-și promoveze serviciile în anumite zone”.
De exemplu, a spus că utilizatorii care au luat masa la anumite restaurante ar putea primi postări de la prieteni care au mâncat și ei acolo sau anunțuri de la companii care doresc să ofere servicii în apropiere.
Procesul a început în noiembrie 2018. Avocații reclamanților pot solicita până la 30% din cele 37,5 milioane de dolari pentru onorariile legale, arată documentele de soluționare.