Mănăstirea Curtea de Argeș a lansat o aplicație pentru Android cu rugăciuni şi acatiste

Mănăstirea Curtea de Argeș a lansat o aplicație pentru Android cu rugăciuni şi acatiste
Foto: mediafax.ro

Credincioşii pot să îşi spună rugăciunile, dar şi să scrie acatiste folosind o aplicaţie Android lansată de Mănăstirea Curtea de Argeş. Aplicaţia pentru Android include rugăciuni şi acatiste, dar și un planificator de alarme, transmite Mediafax.

Noua aplicație „Mînăstirea Curtea de Argeș” oferă posibilitatea de a seta chiar data și ora pentru rostirea rugăciunii. Credinciosul este anunțat prin intermediul unei alarme că a sosit ora rugăciunii.

„Ne dorim să aducem în sufletele tuturor linişte şi bucurie pentru a întâmpina cu inima deschisă şi cugetul curat Învierea Domnului. Să prăznuim sărbătoarea aceasta atât de mare şi de luminată, a Învierii Domnului, nu numai cu prisos de bucurie, ci şi cu prisos de evlavie. Căci Domnul a înviat, şi a înviat şi lumea dimpreună cu El. Tehnologia ar putea fi de un real ajutor în acest sens”, spun reprezentanţii Mănăstirii Curtea de Argeş.

Aplicaţia mai conţine şi ştiri ale Arhiepiscopiei Argeşului, despre hramuri, pelerinaje, acţiuni ale Bisericii Ortodoxe, întâlniri şi vizite ale înalţilor prelaţi, evenimente de caritate organizate de biserici, regulamente noi, dar şi colaborări cu alte rituri.

 

Urmăriți B1TV.ro și pe
`