Mai multe melodii vor fi retrase de pe TikTok după ce acordul dintre Universal Music Group (UMG) şi rețeaua de socializare va expira în următoarele 24 de ore.
UPDATE, 2 februarie, ora 8.00: Reprezentanții TikTok acuză Universal Music Group că „și-a pus propria lăcomie deasupra intereselor artiștilor și compozitorilor lor”. Punctul de vedere al TikTok este redat integral în finalul articolului.
Companiile nu au reuşit să ajungă la un acord în privinţa unor aspecte precum compensaţiile acordate artiştilor şi inteligenţa artificială.
Astfel că unele dintre cele mai populare melodii din lume, printre care cele ale artiştilor Taylor Swift, Harry Styles şi recentul hit viral „Murder on the Dancefloor”, vor fi eliminate din biblioteca TikTok.
Într-o scrisoare deschisă intitulată „Why we must call Time Out on TikTok”, publicată marţi, UMG, cea mai mare companie muzicală din lume, a acuzat TikTok că a încercat să îi „intimideze” să „accepte un acord care valorează mai puţin decât acordul anterior, mult mai puţin decât valoarea de piaţă corectă şi care nu reflectă creşterea lor exponenţială”, scrie Obervatornews.
Rețeaua de socializare TikTok permite utilizatorilor să realizeze videoclipuri de scurtă durată, majoritatea fiind însoţite de efecte sonore şi muzică sub licenţă.
Dominaţia UMG asupra muzicii populare nu poate fi supraestimată, compania deţinând drepturile asupra unor artişti precum Beatles, Bob Dylan, Elton John, Drake, Sting, The Weeknd, Kendrick Lamar, SZA, Ariana Grande, Justin Bieber, Adele, U2, Coldplay, Post Malone şi mulţi alţii. Este singura companie muzicală care a deţinut vreodată nouă dintre primele 10 albume din topul Billboard 200 deodată, lucru pe care l-a reuşit de patru ori.
În cazul în care UMG nu reuşeşte să ajungă la un acord cu TikTok, toate melodiile sale vor fi eliminate de pe acest serviciu după ce acordul va expira miercuri, a confirmat pentru Reuters un purtător de cuvânt al UMG.
În scrisoarea deschisă, UMG a susţinut că TikTok reprezintă „doar aproximativ 1% din veniturile noastre totale”, ceea ce, potrivit acestora, este o dovadă a „cât de puţin îi recompensează TikTok pe artişti şi compozitori, în ciuda bazei sale masive şi în creştere de utilizatori, a creşterii rapide a veniturilor din publicitate şi a dependenţei tot mai mari de conţinutul bazat pe muzică”.
„Este trist și dezamăgitor că Universal Music Group și-a pus propria lăcomie deasupra intereselor artiștilor și compozitorilor lor.
Contrar narațiunii și retoricii false a Universal, adevărul este că au ales să se îndepărteze de sprijinul puternic al unei platforme cu peste un miliard de utilizatori care servește ca un motor de promovare și descoperire gratuită pentru artiști.
TikTok a reușit să încheie acorduri în beneficiul artiștilor cu toate casele de discuri și producătorii. Cu siguranță, acțiunile egoiste ale Universal nu sunt în favoarea artiștilor, compozitorilor și fanilor”, spun reprezentanții TikTok.