Anul 2016 pare să fie unul de coșmar pentru compania sud-coreeană Samsung. Mai întăi tau au avut probleme uriașe cu telefoanele Galaxy Note7 care au izbucnit în flăcări din senin și au trebuit să fie retrase de pe piată. Apoi, au venit problemele cu mașinile de spălat, mai multe familii din Statele Unite plângându-se că acestea au explodat în timp ce se aflau în funcțiune.
Compania sud-coreeană a anunţat oficial că suspendă producţia şi vânzarea telefoanelor Galaxy Note 7, dupa ce cazurile în care aceste telefoane au luat foc din senin, chiar şi la terminalele care înlocuiesc prima serie, s-au înmulţit. O astfel de decizie a Samsung a fost prezisă în ultimele zile după ce analiştii au susţinut că brandul va avea enorm de suferit în cazul în care problemele nu se vor opri. Gigantul sud-coreean a anunţat că cei ce deţin un Samsung Note 7, chiar şi unul înlocuit deja, pot cere banii înapoi sau acesta le poate fi înlocuit cu un alt model de telefon produs de Samsung. Criza terminalelor Galaxy Note 7 a apărut după ce mai mulţi clienţi s-au plâns că bateriile acestora se supraîncălzeau şi luau foc. Soluţia Samsung de a schimba aceste modele s-a dovedit un eşec după ce probleme similare au apărut şi noile terminale trimise clienţilor.
Un telefon Galaxy Note 7 fumegând, îndepărtat de pe masa unui fast-food cu mânuși pentru cuptor
#DIRECT_ONE_8l5f6g#
Acum, au apărut informații despre un proces colectiv împotriva companiei de către mai multe persoane care s-au plâns că le-a explodat mașinile de spălat în timp ce le utilizau. De altfel, autoritățile pentru protecția consumatorilor au avertizat că mașinile de spălat produse între martie 2011 și aprilie 2016 care puse sub anumite setări pot cauza explozii. Samsung a refuzat să comenteze pe un viitor proces, dar a numit astfel de incidente cu electrocasnicele produse drept "rare", potrivitchicagotribune.com.
Mai întâi le-au explodat telefoanele, acum mașinile de spălat: Probleme mari pentru compania Samsung
#DIRECT_ONE_115rdo#
Comisia pentru siguranța produselor a cerut ca orice fel de incident să fie raportat la saferproduct.gov, în timp ce compania Samsung a pus la dispoziția clienților o adresă unde să verifice dacă numerele și modele electrocasnicelor se încadrează în rândul celor ce ar putea avea probleme și a dat asigurări că lucrează cu autoritățile pentru a găsii "remedii".