#BookTok: Literatura și-a găsit un partener neașteptat în TikTok, la Târgul de Carte de la Frankfurt

Publicat: 23 10. 2022, 11:10
Actualizat: 23 10. 2022, 11:29

Tendința #BookTok a explodat în ultima vreme, cu un număr tot mai mare de cititori care postează recenzii și se implică în discuții cu scriitorii, în timp ce autorii o folosesc pentru a-și promova cărțile, anunță AFP.

Videoclipurile cu hashtag-ul au adunat miliarde de vizualizări și au contribuit la creșterea popularității unor cărți și autori

Pentru unii, pare contra-intuitiv ca o platformă cunoscută pentru videoclipuri scurte și adesea facile să fie locul cel mai potrivit pentru a încuraja o activitate precum lectura, care necesită o concentrare profundă.

Târgul de carte Frankfurt 2022, sursă foto: captură YT

Dar videoclipurile cu hashtag-ul au adunat miliarde de vizualizări și au contribuit la creșterea popularității unor cărți și autori, astfel încât acum librăriile se grăbesc să instaleze standuri unde creatorii de conținut pot filma videoclipuri.

Această tendință, în care adesea creatorii de conținut social media postează recenzii încărcate de emoție ale cărților, a fost deosebit de eficientă în atragerea unui nou public de cititori mai tineri.

Impact asupra vânzărilor de cărți

Potrivit TikTok – care este deținută de compania chineză ByteDance – #BookTok are peste 84 de miliarde de vizualizări video până în prezent pe platformă.

„#BookTok a devenit locul unde se recomandă și se descoperă cărți, precum și unde se împărtășesc recenzii și se exploatează cultura fanilor”, a declarat Tobias Henning, director general al TikTok Germania și Europa Centrală și de Est.

De asemenea, „are un impact real asupra vânzărilor de cărți la nivel global”, a adăugat el.
Unul dintre succesele atribuite #BookTok este cel al romanului „It Ends With Us” al autoarei americane Colleen Hoover, ale cărui vânzări au crescut vertiginos după ce a câștigat popularitate în cadrul comunității.

O recenzie video arată o femeie care plânge în timp ce citește romanul, cu muzică pe fundal și o voce care spune: „Nu am plâns niciodată atât de mult timp citind o carte”.

Având în vedere influența tot mai mare a #BookTok, târgul anual de la Frankfurt, cel mai mare eveniment editorial din lume, a făcut pentru prima dată un parteneriat cu TikTok.