Laserul de la Măgurele, proiect unic în Europa, urmează să fie finalizat în 2018. „Ground breaking” este cuvântul pe care cercetătorii din toată lumea îl folosesc pentru a descrie experimentele şi descoperirile care se vor face la Măgurele.
Potrivit acestora, laserul va putea fi folosit pentru tratarea cancerului şi pentru a pregăti o viitoare misiune pe Marte.
Directorul proiectului, academicianul şi profesorul Nicolae Zamfir, spune că acestea sunt doar o parte din propunerile publicate în 2010 într-o carte albă a proiectului ELI-NP, în care au fost trecute peste 200 de experimente., scrie mediafax.
#DIRECT_ONE_8sva6b#
„Întotdeauna o infrastructură de cercetare produce mult mai mult decât şi-au imaginat iniţial cercetătorii”, adaugă profesorul Zamfir.
Cercetătorii îşi propun să găsească soluţii şi răspunsuri pentru o serie de probleme pe care încă nu le ştim sau nu le putem încă rezolva. Spre exemplu, o aplicaţie care ar putea rezulta din experimentele făcute la Măgurele este o metodă revoluţionară pentru tratarea cancerului, acolo unde nu se mai poate interveni chirurgical. Alte aplicaţii ar fi simularea radiaţiei cosmice pentru a vedea cum se comportă materialele din care sunt făcute staţiile spaţiale sau navetele spaţiale pentru o călătorie de lungă durată cum ar fi o viitoare misiune spre Marte. De asemenea, cercetătorii îşi propun să găsească răspunsuri la probleme de fizică teoretică, cum ar fi distribuţia elementelor în Univers. Nu în ultimul rând, la ELI-NP s-ar putea accelera particulele cu ajutorul laserului, metodă care ar putea putea înlocui pe viitor tehnologia folosită acum la CERN, adică marile acceleratoare de particule care au nişte costuri de construcţie şi operare astronomice.