Jumătate dintre copii Europei stau mult prea mult timp în fața ecranelor. Ce s-a descoperit într-o analiză globală

Publicat: 01 10. 2024, 09:16
Actualizat: 01 10. 2024, 11:07
Sursa foto: Freepik

Trei din patru copii din Europa petrec mult prea mult timp în fața ecranelor digitale, nu dorm suficent și nu fac mișcare zilnică, potrivit unui studiu la nivel global.

Timpul petrecut în online le poate afecta „sănătatea și bunăstarea pe tot parcursul vieții”

Potrivit criteriilor de referință, copiii sub 5 ani ar trebui să petreacă trei ore pe zi realizând activități fizice, inclusiv o oră de exerciții intense. În ceea ce privește timpul petrecut în fața ecranului, cei mici nu ar trebui să depășească o oră, iar intervalul potrivit de somn ar fi între 10 și 13 ore, conform G4Media. 

Totuși, în 33 de țări din întreaga lume, doar 14,3% dintre copiii de trei și patru ani îndeplinesc aceste standarde, conform studiului publicat în JAMA Pediatrics, care a inclus aproximativ 7.000 de copii. 81% dintre copii dorm suficient, în timp ce 41,8% respectă recomandările privind timpul petrecut în fața ecranelor și 49,2% fac suficentă mișcare în fiecare zi.

Conform cercetătorilor conduși de Universitatea din Wollongong din Australia, copilăria este o „fereastră critică de oportunitate” pentru a stabili obiceiuri sănătoase pentru dezvoltarea celor mici. Constatările specialiștilor au implicații grave pentru „sănătatea și bunăstarea pe tot parcursul vieții” a oamenilor din întreaga lume.

„Este foarte important să analizăm măsura în care copiii respectă aceste orientări în diferite țări”, a declarat pentru Euronews Sarah Rose, psiholog și profesor asociat la Universitatea Staffordshire din Regatul Unit. Ea nu a fost implicată în noul studiu. „Această dovadă este genul de lucru de care avem nevoie pentru a aduce, sperăm, unele schimbări pentru copii”.

Cum sunt criteriile îndepline la nivelul lumii

Cele mai puține cifre se înregistrează în Africa și Europa, unde aproximativ un sfert dintre copii, 23,9% și, respectiv, 23,5 % îndeplinesc toate cele trei criterii de referință. Jumătate dintre copiii europeni petrec suficient de puțin timp în fața ecranelor, în timp ce 53,5% dintre copii fac suficientă mișcare. 94,7%, respectiv aproape toți, dorm suficient.

Studiul a arătat că fetele au mai mutle șanse decât băieții să respecte orientările privind timpul petrecut pe ecranele digitale, însă au mai puține șanse să facă suficientă mișcare.

America de Nord și de Sud au înregistrat cele mai bune, dar și cele mai rele obiceiuri. Doi din trei copii fac suficientă mișcare, mai mult decât în orice altă regiune, însă tot aici cei mici petrec mult prea mult timp în fața ecranelor, în comparație cu 17% dintre cei care respectă recomandările.

„Uneori, oamenii presupun că, dacă un copil petrece mult timp în fața ecranului, nu face activitate fizică, în timp ce, de fapt, aceste date prezintă o imagine mai nuanțată decât atât”, a declarat Rose.

Copiii care petrec mult prea mult timp în fața ecranelor pot avea probleme legate de sănătate. Cu cât copiii în vârstă de un an petrec mai mult timp pe ecranele digitale, cu atât este mai posibil să apară întârzieri de dezvoltare între vârstele de 2-4 ani, deși nu este încă dovedit că timpul petrecut pe ecran cauzează aceste probleme.

Ce măsuri vor să adopte țările pentru a reduce timpul petrecut de copii în fața ecranelor

Mai multe țări europene vor să adopte măsuri pentru limitarea timpului petrecut de copii în fața ecranului. În luna septembrie, agenția de sănătate publică din Suedia a recomandat interzicerea ecranelor pentru copiii sub 2 ani. Irlanda a adoptat o măsură similară pentru copiii de până la 18 luni.

Guvernul francez a declarat că copiii sub 3 ani nu ar trebui să stea pe ecran, iar până la 6 ani timpul petrecut pe ecran ar trebui să fie „puternic limitat”. În țările asiatice, precum China, acestea au restricționat jocurile online pentru tineri.

Cercetătorii de la Universitatea Lund din Suedia au ajuns la concluzia că interdicțiile privind timpul petrecut în fața ecranelor nu pot fi întotdeauna realiste, deoarece tehnologia face parte din viața noastră zi de zi. Specialiștii au spus că este „aproape imposibil” să îi ții pe copii departe de ecrane și că o abordare de toleranță zero îi poate face pe părinți să se simtă îngrijorați sau rușinați de utilizarea ecranului de către copiii lor, în loc să îi ajute să reducă consumul.

„Timpul petrecut în fața ecranului poate reprezenta o gamă atât de largă de activități diferite, iar aceste activități pot avea valori diferite pentru copiii implicați în ele”, a spus Rose, de exemplu apeluri video cu bunicii sau vizionarea de programe TV educative.

„Cred că ceea ce părinții ar aprecia cu adevărat ar fi o îndrumare de susținere cu privire la modul de a utiliza timpul petrecut pe ecran într-un mod sănătos cu copiii lor”, a spus Rose.