Aplicația creată de o echipă de IT-iști din România a câștigat premiul I la un concurs organizat la Londra. Programul dezvoltat de o echipă din Cluj se adresează companiilor de transport, informează digi24.
Aplicația monitorizează autocarele și numărul de pasageri, dând posibilitatea șoferilor să emită bilete pentru călători. Platforma online permite firmelor de transport să verifice poziția autocarelor, numărul de pasageri, precum și sumele încasate din vânzarea biletelor.
„A fost punctul în plus faţă de ceilalţi concurenţi. Eficientizăm tot ce înseamnă un business cap – coadă. Reprezintă o recunoaştere a firmelor de software din România pe plan internaţional – că şi noi putem crea produse care să fie competitive pe plan european”, spune Erik Barna, managerul firmei IT care a dezvoltat aplicația.
Aplicația a fost deja încercată de 12 firme de transport, care și-au redus costurile cu 7%.
Pentru a perfecționa aplicația, cei patru IT-iști au lucrat patru ani, compania investind 200.000 de euro.