Inventatorul laptopului a murit de cancer la vârsta de 69 de ani
Bill Moggridge, designerul de produse industriale care a creat, cu peste 30 de ani în urmă, primul laptop, a murit de cancer la vârsta de 69 de ani, anunță The Guardian.
În 1979, compania la care lucra, Grid Systems Corp, a obținut patentul, iar Moggridge a produs un computer portabil cu design de tip scoică, având un ecran care se plia peste tastatură.
Ideea de a dezvolta un design mai simplu i-a venit folosind vechile computere care cântăreau peste 9 kilograme și arătau mai mult ca niște mașini de cusut.
Primul computer portabil Grid Compass costa 8.150 de dolari și a fost folosit chiar și pe naveta spațială Discovery în 1985, cu un model de carcasă din magneziu.
Bill Moggridge a murit sâmbătă de cancer, ideile sale în domeniul designului industrial având un impact deosebit pentru tehnologie.