Eveniment - 13 nov, 23:52
Hackerii de la Anonymous România – AnonOps susțin că au spart, în weekend, site-ul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorsim (DIICOT), relatează site-ul Ziare.com.
Potrivit sursei precizate, site-ul DIICOT ar fi fost atacat în noaptea de vineri spre sâmbătă, în jurul orei 02:00. Însă, “pagubele” au fost remediate rapid de IT-iști din Ministerul de Interne, care au reușit să repună portalul în funcțiune la puțin timp de la spargere.
Acest atac vine la 4 zile după ce hackerii au atacat site-ul FMI din România, unde pe pagina de pornire a site-ului apărea o secvență video de un minut cu un mesaj al celor de la Anonymous.