Scandalul colectării ilegale de date private ajunge să implice şi compania Google! Peste 20 de grupuri care militează, între altele, pentru drepturile copilului şi ale consumatorului, au acuzat compania Google de colectarea ilegală a unor date despre minorii cu vârste sub 13 ani care utilizează platforma YouTube, scrie The Guardian.
Aceste grupuri au înaintat oficial o plângere privind acest lucru şi către Comisia Federală pentru Comerţ din Statele Unite ale Americii.
Semnatarii acestei plângeri, între care se numără Campaign for a Commercial-Free Childhood (Campania pentru o Copilărie fără Reclame – CCFC) şi Center for Digital Democracy (Centrul pentru Democraţie Digitală), reclamă că deşi Google susţine că platfoma YouTube este dedicată doar utilizatorilor cu vârste de peste 13 ani, compania ştie că aceasta este folosită şi de minori cu vârste mai mici.
Potrivit reclamaţiei, Google colectează date personale ale unor copii cu vârste sub 13 ani, precum locul din care accesează YouTube, elemente de identificare a dispozitivelor pe care aceştia le folosesc şi numere de telefon. Compania îi urmăreşte fără a avea acordul părinţilor, aşa cum cere legea.
„Google profită extrem de mult prezentând reclame copiilor şi trebuie să se supună legii. Este timpul ca FTC să tragă Google la răspundere pentru colectarea ilegală de date şi pentru practicile lor de publicitate”, a spus Josh Golin, director executiv al CCFC.
Google a lansat în 2015 o aplicaţie pentru copii, YouTube Kids, creată pentru afişarea de conţinut şi reclame adecvate. În plus, compania a angajat recent mii de moderatori pentru a revizui conţinutul afişat pe platforma YouTube, după ce a fost criticată că permite creşterea numărului de materiale cu scene violente sau ofensatoare.
Tot scandalul privind protecţia datelor private de către marele companii IT a pornit după ce s-a dezvăluit public că datele persoanele a circa 87 de milioane de utilizatori Facebook au fost colectate şi utilizate ilegal de către Cambridge Analytica.