Google va lansa în SUA servicii proprii de telecomunicaţii mobile

Publicat: 02 03. 2015, 19:21

Google va lansa în Statele Unite servicii proprii de telecomunicaţii, în cadrul tendinţei actuale din piaţă de îmbunătăţire a conectivităţii mobile, scrie Financial Times.

Sundar Pichai, vicepreşedinte pentru produsele Google, a dat ca exemplu felul în care Google a dezvoltat propriile smartphone-uri sub brand Nexus, fabricate de alţi producători de telefoane.

Într-un mod similar, Google se va folosi de reţelele deţinute de alte grupuri pentru a lansa servicii în calitate de operator de reţele virtuale mobile, respectiv MVNO.

„Nu intenţionăm să devenim un furnizor major de astfel de servicii. Obiectivul nostru este să introducem un set de inovaţii, care să devină atractive”, a explicat Pichai.

Pichai a subliniat însă că Google nu se consideră o ameninţare pentru ceilalţi operatori ci mai degrabă un banc de testare a unor idei privind o compatibilitate mai mare a reţelelor cu dispozitivele şi soft-urile Google.

Pichai nu a spus dacă planurile Google prevăd extinderea acestor servicii şi în afara Statelor Unite.