Site-ul Google.ro a fost spart de hackeri, miercuri dimineață, pe pagină fiind postat un mesaj al unei grupări intitulate „Algerian Hacker”.
În locul paginii normale a apărut un ecran cu fundal negru și imaginea unei mire TV. Mesajul se încheie cu expresia „Va urma”.
Acțiunea este revendicată de gruparea „MCA-CRB – Algerian Hacker”.
Mesajul integral al hackerului este:
„By MCA-CRB, Algerian Hacker, S thanks = Mr-AdeL & i-Hmx & Lagripe-Dz All Members Sec, To Be Continue…„
În jurul orei 10.15 site-ul dădea semne de funcționare.
Și motorul de căutare Yahoo.ro a fost atacat de hackeri, miercuri dimineață, însă și-a revenit imediat.
Atacul propriu-zis nu a fost asupra Google.ro sau asupra Yahoo.ro, conținutul și funcționalitatea site-urilor nefiind afectate, ci asupra serverelor DNS care conțineau adresele IP ale google.ro și yahoo.ro, acestea fiind înlocuite cu adresa IP a serverului ce livra mesajul hackerilor.
Algerian Hackers cuprinde mai multe grupări de hackeri care au avut în jur de 200 de atacuri revendicate în luna noiembrie.
La începutul lunii au fost atacate 7 site-uri ale guvernului indian, printre care cel de cercetare în domeniul Apărării sau al primului ministru. Aceste atacuri au fost revendicate, sub umbrela Algerian Hackers, de gruparea SanFour25.
Algerian Hakers ar fi, alături de Anonymous, şi la originea atacurilor informatice care au avut loc împotriva mai multor site-uri din Israel, scriu jurnaliștii de la Evenimentul Zilei.
„Cel mai probabil au modificat setările DNS pentru Google. Nu au spart serverul. Fiecare site are un nume și un IP. Prin folosirea serviciului DNS, numele de domeniul google.ro este transformat într-o adresă IP. Practic, pe înțelesul tuturor, sistemul DNS este ca o carte de telefoane, în care e trecut numele, (numele site-ului) și numărul de telefon, (IP-ul în cazul nostrum). Când scrii google.ro, browser-ul folosește serviciul de DNS ca să vadă la ce IP trebuie să se ducă. În cazul acesta, hacker-ul i-a modificat IP-ul astfel încât atunci când scriai google.ro te ducea pe un server pe care el are controlul. Serverul respectiv, controlat de hacker este în Olanda”, a explicat Bogdan Botezatu, analist amenințări informatice la Bitdefender.