IT&C
Sărbătoarea de Halloween este sărbătorită miercuri de Google printr-un logo special, în care apar simboluri specifice, precum o fantomă, un schelet uman, o pisică neagră, un corb şi mai mulţi dovleci. Totul este „asezonat” cu zgomote înfiorătoare, de fantome, pași și strigăte înfundate.
În logo apar intrările mai multor case, care se deschid la un singur click. De asemenea, un schelet uman își mișcă oasele în fața unei uși.
Halloween-ul se celebrează în noaptea de 31 octombrie, precedând sărbătoarea creştină Ziua tuturor sfinţilor de pe 1 noiembrie. Este sărbătorit în foarte multe țări, cele mai cunoscute fiind Irlanda, Statele Unite, Canada, Puerto Rico și Regatul Unit, iar ocazional în unele părți ale Australiei și Noua Zeelandă.