Google sărbătoreşte, vineri, echinocţiul de primăvară – prima zi de primăvară astronomică – printr-un logo special, cu o animaţie ce prezintă mai multe specii de flori, printre care lalele, garoafe şi narcise.
Animaţia realizată de Google cuprinde şi o albină, imaginea putând fi distribuită pe reţelele de socializare, precum Facebook, Twitter şi Google+, dar şi pe e-mail.
Echinocţiul marchează acel moment din fiecare an când ziua şi noaptea au durate egale, la jumătatea intervalului dintre ziua cea mai lungă şi noaptea cea mai lungă dintr-un an, echinocţiul de pe 20 martie debutând la ora 22.45 GMT (21 martie, 00.45 ora României).
Anul acesta, echinocţiul de primăvară coincide cu două evenimente rare – o eclipsă de Soare şi o super-Lună.