Google a dat în folosință noua conexiune prin fibră optică între Statele Unite şi Japonia, care va îmbunătăţi vitezele de acces la internet în numeroase metropole de pe Continentul Asiatic şi nu numai.
Botezat "FASTER cable", noul cablu de fibră porneşte de pe coasta de vest a Statelor Unite, conectând regiunile Los Angeles, San Francisco Bay, Portland, şi Seattle de marile oraşe din Japonia şi alte metropole asiatice, informează go4it.
Potrivit Google, capacitatea de 60 Tbps este mai mare decât a oricărui alt cablu de date submarin folosit în prezent. Pregătirea noului "FASTER cable" a început încă din anul 2014, Google lucrând în colaborare cu japonezii de la NEC Corporation.
Anumite segmente din magistrala de fibră optică sunt finanţate integral de către Google, cum ar fi porţiunea care conectează Japonia de Taiwan, cu o lăţime de bandă de până la 20 Tbps.