"Facebook şi Twitter, după 10 ani renunţ la amândouă"

Publicat: 08 03. 2018, 20:14

Există viaţă şi dincolo de reţelele sociale precum Facebook şi Twitter. O spune clar jurnalistul Ben Gilbert de la Business Insider care a luat decizia de a renunţa la cele două după peste 10 ani de utilizare.

„Am terminat cu reţelele de socializare! Mi-am dezactivat Twitter-ul şi Facebook-ul, şi nu am de gând să le redeschid”, a anunţat jurnalistul.

Aceasta deplânge faptul că cele două au încetat a mai fi un spaţiu de socializare cu prietenii într-un mediu liber fără prejudecăţi şi au devenit spaţii de ceartă şi de prezentare a diverselor convingeri politice care duc foarte des la conflicte.

„Poate fi vorba despre o discuție politică între prieteni sau poate este doar un argument continuu între oameni care sunt destul de faimoși cât să conteze pe social media, dar nu destul de celebri încât să facă ceva mai important cu viața lor”, arată acesta.

Aceste discuții de cele mai multe ori sunt interesante, iar utilizatorii se găsesc stând în spatele unui ecran, urmărind un argument online. Acest comportament dă o senzație falsă de implicare, deoarece până la urmă, nu faci parte din discuție și nu ai cum schimba ceva, ami deplânge acesta.

O altă cauză a deciziei acestuia de a închide rețelele este designul platformelor de socializare, care te atrag și te fac să îți pierzi timpul pe ele, fără să îți dai seamă. Gilbert explică că designul în sine al rețelelor de socializare este făcut în așa fel încât te tentează să stai pe ele și să postezi.

Pe deasupra, rețelele de socializare sunt greu de ignorat, iar utilizatorii ajung de multe ori să își verifice conturile fără ca măcar să își dea seamă. Așa că jurnalistul a decis să renunțe, de tot, la acestea, și recomanda cititorilor cu căldură, să facă același lucru.