Facebook și Twitter au destructurat o rețea rusă de propagandă. Specialist: Trolii folosesc metode tot mai sofisticate. Companiile și autoritățile încep să facă front comun împotriva lor

Publicat: 02 09. 2020, 10:59
Foto: Pixabay

Facebook a anunțat că a destructurat o mică rețea de conturi și pagini, parte a unei operațiuni rusești de influență. Mai precis, campania avea legături cu Agenţia rusească de Cercetare în domeniul Internetului (IRA), o organizație apropiată de guvernul rus și acuzată de implicare în alegerile prezidențiale din SUA din 2016. Și Twittter a suspendat cinci conturi din aceeași rețea. Ea era construită în jurul PeaceData, care pretindea că este un site de știri non-profit, în engleză și arabă. Facebook și Twitter au mai precizat că această rețea a avut acces limitat la utilizatorii lor.

Facebook și Twitter au anunțat că au destructurat o rețea rusă de propagandă

Anunțul celor două companii vine cu puțin timp înainte de lupta electorală din Statele Unite, dintre Donald Trump, actualul președinte, și candidatul democrat Joe Biden. De asemenea, vine după o colaborare cu un departament al FBI ce viza site-ul PeaceData, care se adresa mai ales electoratului de stânga.

Facebook a transmis că a șters 13 conturi și două pagini, care „vizau dezbaterile publice din Statele Unite” și din alte țări, inclusiv Marea Britanie și Egipt, informează BBC.

Informațiile, însă, au ajuns la un public restrâns. Circa 14.000 de conturi urmăreau una sau mai multe dintre aceste pagini. Pagina în limba engleză avea doar circa 200 de urmăritori.

Twitter a transmis că a suspendat cinci conturi „pentru manipulare”, conturi pe care compania le atribuie „actorilor statali ruși”. Conținutul acestora nu era de calitate, părea spam și majoritatea mesajelor primeau puține like-uri/reacții sau poate chiar deloc.
Acuzațiile la adresa IRA

IRA a fost una dintre cele trei companii rusești care, alături de 13 persoane, au fost inculpate în ancheta procurorului special Robert Mueller despre presupusa implicare a Rusiei în alegerile prezidențiale americane din 2016.

Doi ani a căutat fostul director FBI dovezi despre legătura dintre ruși și stafful de campanie al lui Trump. El a ajuns la concluzia că Rusia s-a implicat în alegeri cu intenția de a-l ajuta pe Trump în lupta electorală cu contracandidata sa, Hillary Clinton. Totuși, nu a găsit probe că ar fi existat un complot.

Anul acesta, directorul FBI, Christopher Wray, a declarat că încercările Rusiei de a dezinforma „nu s-au oprit niciodată”, dar nu mai sunt la același nivel precum cel din campania din 2016.

Oameni asociați cu grupul rus care a acționat în 2016 încearcă și acum să manipuleze americanii, a anunțat Facebook, citând o informație obținută de la FBI.

Trolii folosesc tehnici tot mai sofisticate de manipulare. Companiile private și autoritățile americane fac front comun împotriva lor

„Aici sunt vești bune și vești proaste. Vestea bună este că această operațiune era încă la început și captase puțini oameni. Era încă în fașă. Vestea proastă e că probabil mai sunt multe operațiuni de acest fel încă nedetectate. Și chiar dacă era la început, tot au reușit să convingă freelanceri americani să scrie pentru ei”, a explicat jurnalistul CNN Donie O’Sullivan.

Acesta a mai precizat că, în 2016, Facebook a fost prinsă cu garda jos, unele pagini fake ajungând să aibă chiar și 300.000 de urmăritori. Între timp, însă, lucrurile s-au mai schimbat și campaniile de manipulare nu vor mai avea atât de mult succes.

„Pe de altă parte, nu încape dubiu că trolii evoluează. Operațiunea destructurată marți arată un mai mare grad de sofisticare, o mai mare capacitate de a-și acoperi urmele. I-am văzut cum au recurs și la deep fake, imagini generate pe calculator și folosite ca poze de profil la conturile false. Erau efectiv poze cu oameni care nu există. Înainte, puteai să-ți dai seama dacă un cont e fals, verificând dacă poza e furată din altă parte. Acum există instrumente online, gratuite, care te ajută să generezi mii de figuri ale unor oameni care nici nu există. Dar par reali”, a explicat Donie O’Sullivan.

Acesta a mai precizat că, acum câteva săptămâni, reprezentanți ai unor companii precum Google, Facebook, Twitter și Reddit, nu și Tik Tok, au avut discuții cu oficiali de la FBI, DHS și DNI, prin urmare există o colaborare între autorități și privați. Pe de altă parte, „companiile au abordări extrem de diferite în legătură cu modul în care ar trebui să reacționeze la dezinformări, inclusiv ale președintelui”.