Una dintre cele mai utilizare aplicații de mesagerie, Facebook Messenger, nu va mai fi disponibilă în curând pe anumite dispozitive.
Recent, Compania Meta a luat o decizie radicală în ceea ce privește aplicația, schimbare ce va afecta milioane de utilizatori.
Din păcate pentru mulți utilizatori, Facebook închide aplicația Messenger la finalul lunii mai, dar doar pe anumite dispozitive. Este vorba despre versiunea Apple Watch a aplicației, cel mai popular smart watch din lume. Mulți utilizatori ar putea fi dezamăgiți de această schimbare.
Astfel, din luna iunie, aplicația Facebook Messenger pentru Apple Watch nu va mai fi disponibilă. Pe unele conturi a început deja să apară o alertă care anunță dispariția aplicației de mesagerie.
„După data de 31 mai, Messenger nu va fi disponibil ca aplicație pentru Apple Watch, dar poți primi în continuare notificări Messenger pe ceasul tău”, se arată în alerta de pe dispozitivele Apple, scrie Fanatik. Astfel, cei care au un Apple Watch nu îl vor mai putea folosi pentru a răspunde le mesaje. Cu toate acestea, utilizatorii vor primi în continuare notificări atunci când au mesaje noi pe Facebook Messenger.
Vestea nu îi surprinde și nu îi afectează prea tare pe fanii brandului Apple. „Messenger este principalul meu mijloc de comunicare – nu a fost alegerea mea, toată lumea îl folosește aici”; „Îl folosesc tot timpul pe ceasul meu”, “Adică ce rost are ceasul dacă trebuie să am telefonul la mine?”, au fost unele dintre comentariile utilizatorilor.
În ultimii ani, mai multe aplicații importante au dispărut de pe Apple Watch. Printre acestea se numără și Telegram sau aplicația de ridesharing Uber. Această decizie vine în contextul în care Meta, compania care deține Facebook, încearcă să țină costurile în frâu.