Facebook, decizii cruciale în plin scandal Cambridge Analytica: 1,5 miliarde de utilizatori, scoși de sub incidența legii UE privind protecția datelor 

Facebook, decizii cruciale în plin scandal Cambridge Analytica: 1,5 miliarde de utilizatori, scoși de sub incidența legii UE privind protecția datelor 

Dacă ar intra în vigoare o nouă lege europeană care restricționează folosirea de către companii a datelor online ale utilizatorilor, aproximativ 1,9 miliarde de persoane care folosesc Facebook ar fi protejate de reglementare. Însă, potrivit Reuters, compania ia măsuri pentru a se asigura că numărul utilizatorilor va fi mult mai mic.

Conturile utilizatorilor de Facebook din SUA și Canada sunt guvernate de termenii și condițiile convenite la sediul internațional al companiei, din Irlanda.

Însă, potrivit sursei citate, luna viitoare, Facebook plănuiește să facă în așa fel încât această regulă să se aplice doar în cazul utilizatorilor europeni, ceea ce înseamnă că 1,5 miliarde de utilizatori din Africa, Asia, Australia și America Latină nu vor mai fi vizați de Regulamentul Uniunii Europene privind protecția datelor (GDRP), care va intra în vigoare pe 25 mai.

Măsura a fost confirmată de reprezentații Facebook pentru jurnaliștii de la Reuters. Mișcarea companiei fondate de Mark Zuckerberg arată că aceasta încearcă să reducă expunerea sa la GDRP, regulament care permite autorităților europene să amendeze companiile pentru colectarea sau utilizarea datelor personale fără acordul utilizatorilor. Cu alte cuvinte, în acest fel Facebook ar scăpa de o mare răspundere, în condițiile în care GDRP prevede amenzi care ajung până la 4% din veniturile anuale globale ale companiilor care încalcă regulamentul.

Un oficial irlandez a declarat pentru sursa citată, sub protecția anonimatului, că nu cunoaște planurile Facebook de a transfera responsabilitățile către SUA sau de a reduce prezența companiei în Irlanda.

Toate aceste schimbări vin în contextul în care Facebook a intrat în vizorul autorităților din întreaga lume, după dezvăluirile potrivit cărora datele personale ale milioane de utilizatori ai rețelei sociale au fost folosite fără acord de firma britanică de consultanță politică Cambridge Analytica.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`